lipsa de testosteron

 https://youtu.be/HFcnx4k9XNg

chiftele de peste

 Era un cuplu care se săruta în scara blocului, când deodată sosește tatăl fetei.

Ea își aranjează repede fusta, bluza și părul.
Tatăl îi spune iubitului:
– Bună fiule, ești bine? Hai sus sa cinăm, cred ca ești epuizat!
– Nu, mulțumesc foarte mult domnule, eu tocmai plecam.
– Nu, tinere, urcă!
Până la urmă își ia inima-n dinți, urcă și mama fetei foarte încântată de vizită, îi servește cu o sticlă de vin și niște chiftele.
Băiatul încearcă primul și îi spune doamnei:
– Aceste chiftele de pește sunt grozave!
Tatăl în acel moment dându-i una peste cap îi spune:
– Servește-te cu cealaltă mână ca sunt de pui!

sorin parcalab - bogati

 https://youtu.be/MAGjNO5vi38?t=82

impozitarea crypto

 https://www.luizadaneliuc.ro/tranzactionezi-crypto-5-lucruri-importante-despre-impozitarea-crypto-in-romania/

"Ideea ca ANAF habar nu are de conturile voastre cripto este 100% falsa.

Daca aveti portofele private, acestea inca nu pot fi urmarite, dar vor putea fi incepand din 2027, deoarece de la acea data vor fi intrezise orice tranzactii anonime cu crypto, inclusiv cele realizate intre persoane fizice

daca aveti un profit nerealizat, adica moneda crypto a crescut in valoare dar nu ati schimbat efectiv acea moneda in fiat, nu se datoreaza impozit.

Nu se datoreaza impozit nici daca schimbati o moneda crypto intr-o alta moneda crypto (fara sa treceti intai prin moneda fiat). Datorati impozit doar cand schimbati (ultima) moneda crypto in fiat

Daca achizitionati bunuri sau servicii cu moneda cripto, atunci se considera ca pretul bunului sau serviciului este exprimat in fiat si doar plata efectiva se face in cripto

Impozitul datorat este de 10% si se datoreaza si CASS daca se depasesc pragurile legale, primul fiind cel de 6 salarii minime.

Pierderea nu se deduce, nu se declara. Nu uitati ca tranzactiile din care ati inregistrat pierdere nu se iau in calcul, pierderea nu o puteti scadea din castigurile realizate in anul respectiv, chiar daca per total pe toate tranzactiile ati realizat pierdere."

Gabriel Diaconu ADHD

 ADHD înseamnă două lucruri: probleme cu capacitatea copilului de a se concentra la o activitate suficient cât s-o ducă la bun sfârșit, respectiv un comportament motor excesiv.

Psihiatrii descriu comportamentul motor excesiv drept ”hiperkinetic” (kinesis = mișcare, hiper = prea mult)

Oamenii de rând descriu același comportament în termeni mult mai plastici. Copilul hiperkinetic e ”iute”. E ca ”argintul viu”. ”Nu stă o clipă locului”, e ”titirez”, ”n-are pace”, e ”copilul atomic”.

Sună amuzant. Dar oricine petrece timp cu un copil iute o să se simtă, mai devreme sau mai târziu, copleșit. Ca și cum nu poate ține pasul. Nu e doar că nivelul de energie al copilului e debordant. E un haos acolo, o revărsare de energie, ca apa clocotită care pică pe lângă ibric.

Și aici se întâlnește sindromul hiperkinetic cu deficitul de atenție. Un jucător de ping-pong e hiperkinetic, dar foarte concentrat. Nici nu vezi mingea, paleta ce să mai zic. Dar mingea aterizează, ca prin magie, unde-o pune jucătorul.

Copilul hiperkinetic cu puțină atenție? Mingi de ping-pong prin toată casa. Fără fileu.

Prin cele de mai sus, dar nu numai, ADHD devine o tulburare de învățare și de adaptare. Devine o tulburare de memorare. Și devine o tulburare de comportament social.

Drept urmare o putem pune pe un ”spectru”.

O altă caracteristică e felul în care copilul cu ADHD obosește. Pentru că pentru o bună perioadă de timp aparent e neobosit. E inepuizabil. Și epuizant în același timp.

De la un punct încolo poți observa mișcarea lui prin spațiul fizic, dar și mental că accelerează la ”roșu”, ca centrifuga unei mașini de spălat. Dincolo de un prag apar frustrarea, nerăbdarea e la cote maxime. Și atunci apar crizele de furie, plânsul. Apar ticurile, care sugerează griparea ”ambreiajului” creierului. Iar somnul devine și el agitat, fragmentat.

Cât din ADHD e biologic explicabil, și cât e psihologic și/sau social?

Tot complexul ADHD e explicabil biologic. Dar o bună parte din biologia ADHD e dobândită psihologic și social. Cu alte cuvinte mulți copii nu se ”nasc” cu ADHD. În fapt relativ puțini au creiere ”moștenite” de la părinți cu ADHD, și chiar și cei unde unul sau amândoi părinții au trăsături similare mai degrabă ”deprind” astfel de trăsături epigenetic.

Oamenii confundă genele cu destinul. Asta pentru că acolo au rămas manualele, unde ”codul genetic” e descris drept o chestie statică, un fel de carte de bucate în care dacă zice că atâta ceapă pui în ciorbă, înseamnă că atâta ceapă e. Drept urmare dacă nu e ceapă, e ADHD. O tâmpenie.

Adevărul despre comportament, mișcare și atenție?

Omul e evoluat să trăiască în raport, și colaborare, cu natura. Asta înseamnă că trebuie să meargă, să exploreze, să alerge, să interacționeze cu habitatul lui folosind tălpi, palme, simțuri. Are nevoie, încă de mic, să fie stimulat și să se stimuleze.

Când pic pe gânduri despre bolile psihice mă întorc în satul copilăriei mele. Acolo unde băteam mingea, ne băteam cu bețele, mergeam la scaldă, dădeam toată ziua cu furca, sapa, grebla, coasa. Foloseam instrumente, deprindeam reguli și rutine simple.

Mă uit la copii după aceea. Și încep să văd diferențe.

Văd copii astăzi care abia pot să meargă, darămite să alerge. Știu să butoneze telefoane și tablete, dar nu știu să-și lege șireturile. Văd copii (inclusiv pe ai mei, să nu pară că-s habotnic) înclinați dramatic spre interacțiunea cu un ecran, copii pentru care bățul nu mai e un instrument de joacă.

Și îmi dau seama că s-au schimbat. Lucrurile s-au schimbat.

În ziua în care le închid televizorul, le descarc tabletele și le pun pe dulap, îi scot la pădure cu bicicletele sau pur și simplu îi duc pe cărări, după ce bodogăne câteva ore bune, parcă li se așează altfel mințile.

Sunt două feluri de oboseală: oboseala de sarcină, și oboseala de relanti, când motorul minții bate în gol.

e-a lungul anilor am adunat discuții lungi cu părinți ai căror copii sunt hiperkinetici și care mi-au spus: domnule doctor, credeți că n-am încercat? Munte, mare, fotbal, polo, înot, tras cu praștia, orice să-l ”obosesc”. Și s-au trezit ei obosiți. Nu tu ecrane, nu tu tablete, faimosul băț prin țărână, și tot degeaba. Aparent degeaba.

Există copii unde sistemul nervos e de asemenea natură dezvoltat încât suferă, nu se pot aduna, n-au pace sau liniște.

Din marea masă a celor care astăzi primesc ștanța de ”ADHD” ei reprezintă, totuși, o relativ mică fracție. Dar, când îi găsești, acești copii trebuie sprijiniți cu medicație, și cu intervenție susținută de sprijin psihoterapeutic. Pentru că altfel vor rămâne copii dificili, vor rămâne în urmă la școală, și treptat vor pierde legătura cu ”turma” omogenă.

Paradoxal, pentru ei e cu atât mai periculos că băgăm în categoria ADHD atât de mulți alții care, de fapt, n-au nici în clin nici în mânecă, biologic, cu natura problemei, ci care sunt pricăjiți de viața pe care o duc, lipsa (ce ciudat) de resursă pentru o dezvoltare sănătoasă, prizonierii telefonului, televizorului, sedentarismului și neglijenței parentale.

De ce scriu eu, psihiatru de adulți, despre un subiect de care, obișnuit, ar trebui să scrie psihiatrii de copii?

Răspunsul e simplu: noi, psihiatrii de adulți, preluăm pacienți de la 18 ani și, frecvent, îi asistăm pentru restul vieții lor.

Nu vorbim destul unii cu ceilalți. Și multe lucruri din cartea sănătății mintale a unui individ sunt decise, și definitive, din primele capitole. Acolo, la început, intervenția poate fi hotărâtoare pentru viața omului pe mai târziu.

Ce-mi pare cel mai de rahat, ca să fiu politicos, e apetitul, lăcomia asta mai nou a oamenilor de-a da, și de-a primi, etichete diagnostice prin care copiii lor, respectiv ei, să nu schimbe de fapt nimic. Nu, nu e ”perfect așa cum e el” și nu, să fii ”special” nu-i tot timpul o veste bună. Nu, nu-i nicio șmecherie că ai un copil care încă se scapă pe el dar poate să-ți deschidă telefonul, sau să-și pună singur desene animate cu telecomanda. Există ordine și ordini pe lumea asta, iar bebelușul care țipă dacă-i iei telefonul din mână nu-i deștept, e drogat digital.

Iar tu ești crocodilul lui. Adică dealerul de droguri.

Telefoanele ar trebui desăvârșit interzise copiilor, mă gândesc uneori, în primii 4 - 5 ani de viață. Timpul de televizor ar trebui restricționat la maxim o oră pe zi.

Copiii au nevoie de timp cu părinții lor. Și părinții au nevoie de timp cu copiii lor. Au nevoie de tihna aia mentală. Nu să muncească mai mult, sau să crească producția la hectar. Cât să muncească mai bine, mai eficient, și să-și păstreze energie pentru casă, pentru prunci, pentru amintirile cu care rămâi mai târziu în viață.

Când copilul e agitat nu-i musai că-i hiperkinetic. S-ar putea că-i titirez doar pentru că i-e dor de mamă, sau de tată.

Când un copil nu se concentrează, sau e frustrat, sau nu își face temele, sau...sau... nu-i musai că are ADHD. Poate că n-are decât o piatră pe inimă și-un dor.

Psihiatria n-ar trebui să devină vreodată complice la bolile sociale. Ar trebui să le enunțe, și să le denunțe.

Altfel n-o să avem ”sănătate mintală”. O să avem ”remisie clinică”. Ceea ce nu-i totuna.

Gabriel Diaconu | Facebook

combine a stacked and clustered display in powerbi

 How to combine a clustered and stacked chart in Power BI – Ville Gullstrands blogg (villezekeviking.com)

curatare trapa

 https://vwforum.ro/topic/129833-trapa-panoramica-probleme-intretinere-tiguan-5n-5n2/page/2/ 

home 2009 - 1080p

 https://www.youtube.com/watch?v=UdMHBNElecg 

comparison

 "The worst feeling is comparison. Comparison is the death of happiness"

"It Didn't Start With You" by Mark Wolynn

 "It Didn't Start With You" by Mark Wolynn explores the idea that our emotional struggles can be rooted in inherited family trauma. The book argues that traumatic experiences can be passed down through generations, affecting our behavior and well-being even if we weren't directly exposed to the trauma itself.

Here are the key takeaways:

• Generational Trauma: The book explores the concept of inherited trauma, where unresolved emotional wounds from past generations can be passed down biologically and emotionally, influencing our present lives.
• Understanding the Root Cause: By understanding how past traumas might be impacting you, you can gain a new perspective on your current struggles.
• Breaking the Cycle: The book offers methods for identifying and healing from inherited trauma. This includes creating a "Core Language Map" to recognize patterns and emotional triggers.

Overall, "It Didn't Start With You" provides a framework for understanding how family history can shape us and offers tools for interrupting negative cycles and achieving personal growth.