„Ni s-a cerut să împărțim o listă de valori care conduc la succes și la eșec în viață. La Succes am trecut: Prietenie, Solidaritate, Muncă, Altruism și Învățătură. La Eșec am trecut: Egosim, Înșelăciune și Supunere”.
După slujba din biserică, directoarea Aurora Arieșeanu a ținut un discurs care a înfiorat mulțimea prezentă.
”Plecarea lui Alex ne-a găsit pe unii dintre noi răzvrătiți împotriva nedreptății divine, pentru că ne e greu să înțelegem de ce Dumnezeu l-a luat pe cel mai bun dintre noi. Pe alții ne-a găsit resemnați la gândul că Dumnezeu l-a luat tocmai pentru că era cel mai bun dintre noi.
Povestind zilele acestea mereu despre Alex, ne-am dat seama că vesel este cuvântul care apare pe buzele tuturor atunci când vorbim despre el.
Pe colegi, pe profesori, pe toți cei din școală, Alex ne-a învățat, fără să o știe, lecția fericirii depline, așa cum e definită chiar de Dumnezeu”
(…)
”L-am fi vrut pe Alex mai mult aici, cu noi, înainte de a moșteni Împărăția cea minunată, pentru că Alex era o mângâiere pentru noi toți.
Era atât de empatic încât nu se putea să fie cineva supărat pe lângă el – coleg sau profesor, fără ca Alex să vină și să încerce să îl înveselească, spunând o glumă și arătându-i partea bună a oricărui necaz.
Ce bine ne-ar prinde dacă ar putea să ne ajute și acum, să vedem partea bună a plecării sale prea grăbite…”
(…)
”Îi unea pe toți colegii, îi împăca pe cei supărați sau certați între ei și nu își lua niciodată rămas bun fără să spună, încrezător: Ai grijă, frate! Oare există o măsură mai bună a ceea ce vrea să însemne curat cu inima, milostiv și făcător de pace? Dacă există, atunci e deasupra puterilor omenești”.
(…)
Sunt atâtea de spus pentru că Alex ne-a dat – tot fără să o știe – cea mai importantă lecție a vieții: cum se trăiește deplin, fără a irosi nici o clipă. Au încăput, în atât de puțini ani de viață, atâtea împliniri și visuri, cât să umple trei vieți. Visa să aibă o familie frumoasă, o carieră prin care să fie de folos lumii, să învețe să cânte la chitară, să facă beat box. Și a împlinit mai mult decât oricine altcineva de vârsta lui.
He made the best of life. Iar noi, învățând să ne luăm rămas bun de la el, vom rămâne, poate, cu lecția aceasta.
Multe au rămas nespuse, pentru că nimeni nu a crezut vreodată că timpul se va grăbi așa. Doamna profesoară Viviana Bosco ar fi vrut să îți spună, Alex, că te iubește și că ai fost și vei rămâne elevul ei preferat. Fiecare dintre noi, acum, îți spunem ce nu am reușit să îți spunem: că îți mulțumim pentru tot ce ne-ai dăruit și că o să ne fie tare dor de tine.
Noi, cei care plângem acum, nu știm dacă va fi ceva care să ne mângâie acest dor.
I-am întrebat pe prietenii lui – atât de numeroșii lui prieteni – ce ne-ar spune Alex dacă ar putea să își ia rămas bun de la noi.
Și vorba lui, pe care o spunea mereu, și pe care poate ne-ar spune-o acum dacă ar putea, o murmurăm și noi, pentru când va ajunge acolo, în împărăția cerurilor: Ai grijă, frate! Ai grijă și de noi, de acolo de unde ești acum!”
***
