"Pe lumea asta nimeni nu e neatins de suferință. Și totuși de atâtea ori alegem să o ignorăm. Cu ochii în telefonul mobil, cu televizorul umplând casa atunci când suntem singuri, refuzăm să ne ascultăm propria voce și fugim de propria tristețe....
Când un om pierde pe cineva pe care îl iubește, când simte că îl va pierde, când îl vede suferind pe patul de spital, îl doare mai mult decât sufletul care se frânge. Pierderea, posibilitatea pierderii, suferința celuilalt dor întotdeauna și fizic. E gheara din piept, nodul din gât, sunt maxilarele amorțite, răceala din mâini și din picioare. E un miros, o lumină, o imagine care generează în cineva atâtea răspunsuri nevăzute, greu de înțeles și greu de suportat. E cearșaful moale de pe patul de spital și marginea tare a scaunului care îți intră în mușchi și îi paralizează.
Muchia aceea care doare este granița dintre lumea noastră, a celor care putem pleca și a lor, celor forțați să rămână și să îndure. Este linia de la care devenim cu toții mai oameni..."
https://republica.ro/ora-noastra-pe-scaun-si-suferinta-oamenilor-condamnati-sa-isi-duca-viata-pe-el-znu-ma-ridic-de-aici-pana
