Dragă Doamne-Doamne,
Am încercat să le explic părinților meu ce-i viața, un cadou foarte tare.
La început, supraestimăm cadoul ăsta: credem că am primit viață veșnică.
După aceea îl subestimăm, ni se pare urât, prea scurt, mai c-am fi gata să-l aruncăm. În sfârșit, ne dăm seama că de fapt n-am primit-o cadou, ci doar cu împrumut.
Și atunci încercăm s-o merităm.
Eu, care am o sută de ani, știu despre ce vorbesc. Cu cât îmbătrânești, cu atât trebuie să dai dovadă de bun-gust ca să apreciezi viața. Trebuie să devii un rafinat, un artist.
La zece sau douăzeci de ani, orice prost poate să se bucure de viață, dar la o sută, când nu mai poți să te miști, trebuie să-ți pui la contribuție inteligența.
Nu știu dacă am reușit să-i conving.
Doamne, Doamne, mergi și pe la părinții mei.
Am sufletul greu, Oscar mi s-a cuibărit acolo și nu pot să-l alung.
Îți mulțumesc că mi l-ai scos în cale pe Oscar. Pentru el, a trebuit să fiu veselă, să inventez povești și chiar să pretind că mă pricep la lupte. Mulțumită lui, am râs și-am aflat ce înseamnă bucuria. M-a ajutat să cred în tine.
