Copiii noștri măsoară iubirea în timp.
Timp în care îi privim în ochi, nu în telefonul care zumzăie de responsabilități.
Timp în care îi ținem în brațe și ascultăm poveștile lor fantastice și inocente, nu suntem cu o ureche la știri și una la el.
Timp în care suntem 100% numai a lor, cu ochii, urechile și mai ales cu inima!
Și ca să fim în amintirile lor mâine, trebuie să fim prezenți în lucrurile simple, în lumea lor AZI.
Pentru că a fi fizic în aceeași casă nu înseamnă a te conecta real la nevoile celuilalt.
A fi prezentă fizic, dar cu gândul la rufele neîntinse, la cina negătită, la telefonul de dat mamei sau bunicii să te asiguri că sunt bine, nu înseamnă că cel mic te simte a lui.
A fi prezentă fizic în aceeași casă cu orele, dar a spune des "Nu am vreme acum, am o ședință!" sau "Hai că ne jucăm mai încolo, acum am de lucru!", nu înseamnă că al tău copil și-a "alimentat" rezervorul de iubire.
A fi prezentă fizic, dar cu gândul la rufele neîntinse, la cina negătită, la telefonul de dat mamei sau bunicii să te asiguri că sunt bine, nu înseamnă că cel mic te simte a lui.
A fi prezentă fizic în aceeași casă cu orele, dar a spune des "Nu am vreme acum, am o ședință!" sau "Hai că ne jucăm mai încolo, acum am de lucru!", nu înseamnă că al tău copil și-a "alimentat" rezervorul de iubire.
urania
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu