2017-12-11

Istoria este cinică

Sigur aţi auzit deja de sute de ori platitudinea că „istoria se repetă”. Nici vorbă. Istoria nu se repetă niciodată. Ea, aşa cum bine a spus-o Lucian Boia, merge inexorabil înainte. Mereu înainte, ca şi evoluţia. Nu se opreşte niciodată şi pentru nimic. Cine rămâne în urmă este lăsat în urmă. Istoria este cinică. Nu are sentimente şi nu „ţine” cu nimeni. Ea are propriile repere. Mergi înainte cu ea, sau nu mai mergi deloc. O lecţie elementară pe care mulţi dintre conducătorii noştri vremelnici nu au asimilat-o niciodată. Pentru că ei se cred, atinşi de microbul puterii, mai tari decât istoria. Nu sunt. Nimeni nu este.
A crezut-o Nicolae Ceauşescu în acel decembrie de acum 28 de ani. În demenţa lui autistă a crezut că se poate împotrivi de unul singur cursului istoriei. Asta în contextul în care comunismul (sau, mai precis, ceea ce credea el că reprezintă comunismul) murise deja de ani buni, tot acolo unde se şi născuse cu un secol înainte, şi anume în ghetourile mizere ale muncitorimii. Mai rămăsese din el, cu ani buni înaintea lui 1989, doar o ficţiune de carton menţinută cu forţa. Şi nu americanii i-au dat lovitura de graţie, deşi cărţile de istorie aşa au consemnat. Ei au avut doar răbdare. Au încercuit tumoarea, ca să nu se extindă, şi i-au administrat periodic doze de realitate. A fost arhisuficient. Nu a fost nevoie să-şi desfăşoare avioanele, tancurile şi rachetele, deşi le aveau şi pe acelea pentru orice eventualitate. Au mizat pe istorie. Pe realitate.
republica.ro

2017-12-05

caracterul unei țări este destinul ei.

http://www.tolo.ro/2017/12/05/omagiul-gazetei-sporturilor-la-moartea-regelui-mihai-caracterul-este-destin/

suntem o tara bolnava, insa avem un sistem mai bolnav si neputincios decat bolnavii.

http://robertcadar.ro/izvor-de-motivatie-cancer/

...in general cand boala te prinde in colt esti tentat sa incerci tot felul de chestii, lucru pe care sunt tentat si eu sa-l fac, important e sa tii drumul tau si sa te bazezi pe simturile tale si semnele pe care ti le da organismul.

2017-11-22

mh

"Pe lumea asta nimeni nu e neatins de suferință. Și totuși de atâtea ori alegem să o ignorăm. Cu ochii în telefonul mobil, cu televizorul umplând casa atunci când suntem singuri, refuzăm să ne ascultăm propria voce și fugim de propria tristețe....
Când un om pierde pe cineva pe care îl iubește, când simte că îl va pierde, când îl vede suferind pe patul de spital, îl doare mai mult decât sufletul care se frânge. Pierderea, posibilitatea pierderii, suferința celuilalt dor întotdeauna și fizic. E gheara din piept, nodul din gât, sunt maxilarele amorțite, răceala din mâini și din picioare. E un miros, o lumină, o imagine care generează în cineva atâtea răspunsuri nevăzute, greu de înțeles și greu de suportat. E cearșaful moale de pe patul de spital și marginea tare a scaunului care îți intră în mușchi și îi paralizează. 
Muchia aceea care doare este granița dintre lumea noastră, a celor care putem pleca și a lor, celor forțați să rămână și să îndure. Este linia de la care devenim cu toții mai oameni..."

https://republica.ro/ora-noastra-pe-scaun-si-suferinta-oamenilor-condamnati-sa-isi-duca-viata-pe-el-znu-ma-ridic-de-aici-pana