Nu exista premiu la final, doar amaraciunea ca am trait fara sa ascultam “melodia vietii”.

Cica omului la nastere i se baga in cap (educatie) tot felul de chestii, printre care si aceea ca orice face trebuie sa aiba un sens, un beneficiu, iar acest beneficiu sa se masoare intr-un castig oarecare. Daca nu castigi nimic, mai bine nu fa. Si ajunge, incet incet, sa traiasca precum intr-o competitie, de fapt un sir de competitii pe care (i se spune) ca trebuie sa le castige. Traieste cu sentimentul ca realizeaza ceva, ca tot efortul lui urmeaza sa fie rasplatit in curand. Este o cursa nebuna in care fugim cu totii, cat putem de tare, si atunci cand depasim pe unul sau pe altul avem impresia ca suntem “mai in fata” si ca o sa primim premiul cel mare.


Si pe la 45-50 de ani omul oboseste un pic, si la un moment dat se opreste din cursa si se uita in jur. Pe margine sta un batranel, pe care il intreaba daca mai este mult pana la finish. Batranelul ii zambeste si-i spune ca nu exista asa ceva, ca viata nu este o intrecere, ci este o melodie. Adica, nu exista o recompensa la final, ci recompensa vine in fiecare clipa, asa cum vine bucuria pe care o asculti in timpul unei melodii.
Pe scurt, viata trebuie traita ca o melodie, si sa ne bucuram de ea in fiecare clipa, si nu ca o cursa in care alergam dupa un premiu care il vom primi la final. Nu exista premiu la final, doar amaraciunea ca am trait fara sa ascultam “melodia vietii”.

http://smartwoman.hotnews.ro/sunt-tata-si-am-renuntat-la-slujba-ca-sa-am-grija-de-copil-as-face-orice-pentru-familia-mea-cred-ca-as-putea-chiar-sa-nasc.html