Între Revoluţia Română şi "revoluţia" din ziua "sfârşitului lumii" s-au scurs o seamă de ani şi am păşit dintr-un secol zbuciumat într-un secol care-şi găseşte cu greu pacea. Amintirile sunt mai blânde, mai rotunjite. Sunt mai ales depre sentimentul aproape insondabil al libertăţii totale, speranţele aproape fără limite şi visele fără bariere din acele zile. Aminitirile sunt despre deşteptarea de conştiinţe şi despre multe feluri de curaj.
La 23 de ani după Revoluţia Română, ne mulţumim să trăim în prezentul diurn, cu gândul la viitorul de peste trei zile şi uitând comod de trecut. Libertatea este un lux pe care ni-l putem oferi şi proteja doar cu trudă. Gândurile, visele şi curajul sunt cuminţi şi pragmatice. Am devenit prea sceptici, prea înţelepţi ca să mai facem Revoluţie. Îndrăzneala noastră ţine cât să avem revolte personale, în folos individual. Firesc, trăim aproape exclusiv pentru noi, lipsindu-ne altruismul, un pic inconştient, de a îndrepta ceva din lumea de afară.
În 21 decembrie 2012 lumea de afară înseamnă, de exemplu, un Parlament bizar, pe care abia l-a încăput o sală indecent de mare şi în care cei cărora le-am dat votul rumegă de zor covrigei, gumă sau rămân "inteligent" surprinşi de arhitectonica tavanului. Pentru ce să te revolţi? Ce să îndrepţi? Pe ce să-ţi iroseşti altruismul?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu