2018-10-17

single

Unul dintre cele mai rele flageluri ale vieții este singurătatea. Când se depășește acea stare de izolare constructivă și chiar meditativă, singurătatea devine apăsătoare, rece, chiar generatoare de boală. Suntem ființe sociale. Am supraviețuit tot timpul în grupuri și am stat unul lângă altul. Adunarea aceasta ne-a adus mari beneficii și încă ne aduce. Oamenii care trăiesc frumos lângă alți oameni au longevitate sporită, au risc mai mic de dezvoltare a principalelor afecțiuni cronice, au parte de fericire. Există studii pe comunități restrânse în care membrii aveau un lucru în comun: depășeau lejer 80-90 de ani cu toții. S-au monitorizat diete, vicii, principii de viață, exercițiu fizic și alți parametri. S-a descoperit că toți se știau între ei. Se întâlneau și stăteau la povești. Discutau amplu despre orice și se bucurau de momentele petrecute împreună.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu